Patogeneza complicaţiilor cardiace determinate de HIV

REZUMAT Afectarea cardiacă în relaţie cu infecţia HIV şi SIDA apare relativ târziu în evoluţia bolii, şi de aceea incidenţa sa creşte odata cu supravieţuirea, respectiv cu progresul terapeutic şi îmbunătăţirea supravieţuirii. Afectarea cardiovasculară poate creşte morbiditatea şi mortalitatea la pacienţii infectaţi HIV, ducând în acelaşi timp şi la scăderea calităţii vieţii. Nu de puţine ori, anomaliile cardiace trec nerecunoscute şi implicit netratate. Marea majoritate a complicaţiilor cardiovasculare pot fi decelate în stadiul subclinic, cu condiţia cunoaşterii lor şi a unei monitorizari corecte. Au fost menţionaţi o multitudine de factori potenţial implicaţi în etiologia afectării cardiace în infecţia HIV, cum ar fi: infecţia miocardică cu însuşi virusul HIV, răspunsul autoimun la infecţia virală, infecţii oportuniste, deficienţe nutriţionale, imunosupresia prelungită, cardiotoxicitatea unor medicamente antiretrovirale. Patogeneza afectării cardiace nu este încă pe deplin cunoscută, existând mai multe ipoteze de lucru privind mecanismul declanşator. Unele ipoteze susţin afectarea miocitară indusă direct de virusul HIV, dar nu au reuşit sa precizeze exact mecanismul. Pe de altă parte, există şi posibilitatea apariţiei de autoanticorpi cardiaci în circulatie, rezultaţi din sinteza HIV-indusă de proteine asemănătoare celor din membrana miocitară, proteinele membranare fiind recunoscute ca antigene, ceea ce duce la declanşarea unui proces autoimun urmat de distrucţie miocitară. S-a emis ipoteza că şi unele deficienţe nutriţionale ar fi incriminate în apariţia disfuncţiei contractile